Ambele meciuri disputate astăzi, în Sala Sporturilor din Constanța, în cadrul Ligii Europene de volei s-au încheiat cu victorie pentru România. La feminin, trupa lui Bogdan Paul a trecut ușor – 3:0 (21, 17, 11) de Marea Britanie -, în timp ce la masculin oamenii lui Stelian Moculescu au avut ceva treabă pentru a se impune "la mustață" în fața Germaniei: 3:2 (15, -22, -25, 18, 17).
Cum era de așteptat, nou înființata selecționată britanică nu a putut emite cine știe ce pretenții, însă în primul set a reușit să țină aproape de echipa noastră. Raportul de forță este indicat de diferențele (+8, respectiv +14) cu care s-au încheiat celelalte acte ale întâlnirii. În acest joc Bogdan Paul a folosit următorul sextet de bază: Sabina Miclea (4 puncte) – Alexandra Trică, Nneka Onyejekwe (11p), Daiana Mureșan (19p), Elena Zaharia (8p), Alina Albu (9p) – Ioana Pristavu (libero). Au mai jucat: Irina Radu (5p), Georgiana Anghel (1p). După cum se observă, au fost menajate unele jucătoare, și ne referim în special la căpitanul Claudia Cârstoiu-Gavrilescu. Întâlnirea a durat 74 de minute și a fost arbitrată de Ioannis Amasiadis (Grecia) și Ivailo Ivanov (Bulgaria).
În celălalt meci din această grupă (B), Turcia a depășit Franța cu 3:1 (21, -24, 16, 18). Rezultatele de azi fac ca Turcia să fie lider, cu 9 puncte, în timp ce Franța și România împart locul 2, cu 8p.
Cu toate că disputa echipelor masculine ale României și Germaniei a fost mult mai interesantă, la ea au asistat mai puțin spectatori (170) decât la aceea a fetelor (220)… În formula Marius Dascălu (5 puncte) – Florin Voinea (11p), Sergiu Stancu (7p), Adrian Gontariu (28p), Bogdan Olteanu (cpt. / 20p), Radu Began (8p) – Adrian Feher (libero / 1p), naționala noastră a început bine meciul, câștigând primul set cu 25-15. Pregătită de cunoscutul antrenor Raul Lazano și animată de Dirk Westphal (21 puncte) și căpitanul Sebastian Schwarz (18p), Germania a reacționat imediat. și s-a impus la mare luptă (25-22 și 27-25) în următoarele două seturi care au durat împreună mai bine de o oră.
Cu toate că nu s-a apelat decât arareori la rezervele Cristian Ciortea (2p) și Andrei Laza (1p) – Laurențiu Lică a făcut excepție -, echipa României a avut puterea să întoarcă rezultatul. Victoria s-a datorat procentajului mai bun înregistrat în atac (57% – 64 de puncte din 113 atacuri / Germania a avut 50% – 54 puncte din 108 atacuri) și la preluare (3 greșite din 74!). Adversarii, în schimb, au stat mai bine la blocaj (16-11).Â
În grupa B, Grecia și Belgia și-au împărțit victoriile: 1:3 (-22, -33, 20, -23) și 3:2 (15, -19, -21, 23, 11).
Mâine (duminică), tot în Sala Sporturilor din Constanța vor avea loc întâlnirile revanșă. La 17:30 e programat meciul fetelor, iar la 20:30 cel al băieților. Intrarea este liberă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER